Prima ediție altfel! Zilele Județului ,,pleacă” din Satu Mare. Vezi destinația
Dacă foștii reprezentanți ai Consiliului Județean (CJ) Satu Mare au dorit să pluseze cât mai mult la capitolul distracție și voie bună, organizând evenimentul Zilele Județului, actuala conducere se pare că nu pune mare preț pe sărbătorile cu mici și bere, ori cu zeci de concerte mult prea costisitoare.
Cei ce conduc astăzi județul vor să renunțe la ceea ce era în anii trecuți concurentul Zilelor Orașului și să aducă în prim plan o altfel de sărbătoare, una care să reprezinte cu adevărat județul Satu Mare și meleagurile sale pline de tradiție.
Conducerea Consiliului Județean dorește să scoată acest eveniment din municipiul Satu Mare și să-l ducă în mai multe colțuri ale județului. Mai exact, dacă ideea se va și materializa, Zilele Județului Satu Mare 2017 ar urma să fie organizate în cele mai importante regiuni din județul Satu Mare, în locuri unde vechile tradiții se păstrează cu sfințenie și astăzi.
Sursa: presasm.ro